Două povestioare morale de spus copiilor...

Lecţia unui copil

Un bătrânel plăpând locuia cu fiul său, nora şi nepotul. Mâinile sale îi tremurau, vederea îi era înceţoşată, iar mersul clătinat. Toată familia mânca de obicei împreună. Dar, bunicul mânca foarte greu din cauza mâinilor tremurânde şi a vederii slabe. Mazărea se rostogolea din lingura pe podea, iar când apuca paharul, laptele se împrăştia pe masă.
Atunci fiul şi nora sa i-au pus o masă în colţul camerei unde bunicul putea mânca singur, în timp ce familia se bucura de bucăţele de pe masă. De când bunicul spărsese o farfurie, mâncarea îi era servită într-un castron de lemn. Uneori puteai vedea în ochii bătrânului câte o lacrimă. Singurele cuvinte care îi erau adresate erau scurte avertizări atunci când scăpa furculiţa sau mâncarea. Nepoţelul de patru anişori privea totul în tăcere.

Într-o seară, înainte de cină, tatăl a observat că băieţelul sau se joacă cu nişte bucăţi de lemn pe care le zgâria. Cu blândeţe a întrebat copilul:

- Ce construieşti tu acolo, micuţul meu?

- Ei, fac un vas mic pentru tine şi mama ca să mâncaţi atunci când am să cresc, a răspuns cu blândeţe copilul după care s-a întors la munca sa.

Cuvintele au lovit pe cei doi părinţi încât au rămas fără glas. Lacrimile au început să curgă şuvoi pe obrajii lor. Atunci au ştiut ce au de făcut. În acea seară soţul a luat de mână pe bunicul şi l-a condus la masa familiei. De atunci a mâncat de fiecare dată cu familia şi nici soţul nici soţia se pare nu au mai avut nimic împotriva când o furculiţă cădea, laptele era împrăştiat sau faţă de masa murdărită.

Din toate acestea am învăţat că orice s-ar întâmpla azi oricât de rău, viaţa merge înainte şi mâine va fi mai bine.

Am învăţat că un lucru pe care îl făcu cuiva astăzi s-ar putea să ţi se facă şi ţie mai târziu de către altcineva.

Am învăţat că vei pierde relaţia cu părinţii atunci când nu fac parte din viaţa ta

Am învăţat că a trăi nu este acelaşi lucru cu a fi viu.

Am învăţat că dacă nu urmăreşti fericirea, ea te va ocoli. Dar dacă te vei concentra asupra familiei, asupra prietenilor, nevoilor altora, tot ce faci să faci cât de bine poţi, vei găsi fericirea.

Am învăţat că de câte ori suferi, nu eşti singurul.

Am învăţat că în fiecare zi, trebuie să ajuţi pe cineva. Oamenii iubesc o strângere de mână, o îmbrăţişare caldă sau o simplă bătaie pe umăr.

Am învăţat că tot mai am o mulţime de lucruri de învăţat.

În seara de Crăciun...

Paul a primit cadou de Crăciun o maşină nou-nouţă de la fratele său.
În seara de Ajun, când a coborât din biroul său să-şi ia maşina parcată în faţa clădirii, a văzut un copil de vreo şapte ani învârtindu-se cu ochii mari în jurul maşinii sale. 

- Este maşina dumneavoastră, domnule? A întrebat el. 
Paul a dat din cap.

- Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun. 

Băiatul rămase năuc. 

- Vreţi să spuneţi că fratele dumneavoastră v-a dat-o aşa... gratis?... fără să plătiţi nimic? Domnule! Aş vrea... 

"Desigur, se gândi Paul, ştiu ce-i trece prin cap. Ar vrea să aibă şi el un frate bogat ca al meu." Dar ceea ce spuse apoi copilul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată: 

- Aş vrea să pot fi şi eu un astfel de frate. Paul se uită cu uimire la băieţelul din faţa lui şi, mânat de un impuls interior, îi zise: 

- N-ai vrea să te duc cu maşina mea? 

- Cum să nu! Tare mi-ar plăcea! După un scurt raid prin cartier, băiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi străluceau de emoţie. 

- Domnule, n-aţi vrea să treceţi prin faţa casei mele? Paul zâmbi. Ştia ce dorea băiatul. Voia să le arate vecinilor că soseşte acasă cu o maşină mare, nou-nouţă. Dar Paul greşea din nou. 

- Vreţi să opriţi aici? Lângă treptele acelea, vă rog! Urcă apoi scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grăbea. Ducea în braţele sale un frăţior mai mic. Era handicapat. L-a aşezat pe ultima treaptă a scării, după care s-a aşezat lângă el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptă, cu cealaltă arătă spre maşina lui Paul. 

- Vezi, Jonny? Asta e maşina, exact cum ţi-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun şi nu l-a costat nici un cent. Într-o zi am să-ţi dau şi eu una exact la fel ca asta şi ai să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt de Crăciun în toate vitrinele din oraş, despre care am încercat să-ţi povestesc. 

Paul s-a dat jos din maşină. L-a luat în braţele sale pe micuţul olog, l-a aşezat pe scaunul din fată. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a aşezat lângă el şi toţi trei au început o călătorie de neuitat prin oraşul împodobit de Crăciun. 

În seara aceea de Ajun, Paul a înţeles pentru prima dată că este mai bine să dai decât să primeşti.

Bibliografie:

https://www.facebook.com/PovestiCuMorala