Adriana Stancu prezintă...

Maricica este o fetiţă din grupa mică. Dimineaţa ea se pregăteşte să plece la grădiniţă. Se scoală, se îmbracă, se uită în oglindă şi cântă: - Mă aşteaptă grădiniţa, Ce frumoasă e fetiţa! Cănăfior alb la ciorap, Fundă roşie pe cap! Aşa cântă Maricica şi dă să iasă pe uşă afară, când deodată se aude strigată: - Maricică, Maricică... nu pleca, eşti murdărică!  Maricica se întoarce: - Cine mă strigă? - Eu, pieptenele... Nu te-ai pieptănat! - Nici nu te-ai spălat! îi strigă apa din lighean. - Nici cu săpun nu te-ai dat... se răsuceşte săpunul supărat în farfurioara sa - Nici pe dinţi nu te-ai spălat! spune periuţa de dinţi. Şi pieptenele, şi apa, şi săpunul, şi peria de dinţi sar în sus şi strigă: - Întoarce-te, întoarce-te, Maricică!... Nu vezi că eşti murdărică? Rău se supără Maricica. Le scoate limba, se strâmbă şi spune: - Nu vreau să vorbesc cu voi. Sunt supărată. Tu, apă, eşti rece şi odată, când m-am spălat pe faţă mi-ai alunecat pe gât. Tu, săpunule te bagi unde nu-ţi fierbe oala!

Autor anonim A fost odată ca niciodată ca-n orice poveste. A fost odată un baiețel pe care-l chema Andrei. Andrei era un copil ca toți copiii: nici prea cuminte, nici prea neascultător, nici prea liniștit, dar nici prea neastâmpărat, ce mai, ca fiecare dintre voi. Dar Andrei, de fire fiind puțin cam încăpățanat, avea o mare problemă: nu voia nici în ruptul capului să spună cuvintele magice: "te rog". În loc de "Mamă, îmi dai, te rog, apa?" spunea "Mamă, dă-mi apa!", în loc de "Tată, mă ajuți, te rog, să mă îmbrac?", spunea "Tată, ajută-mă să mă îmbrac" și tot așa. Părinții au încercat în fel și chip să-l învețe să spună aceste cuvinte minunate și atâ t de simple - "Te rog". Nimeni nu știa din ce motiv Andrei nu voia să le rostească. Parcă s-ar fi certat cândva cu ele. Nimic nu reușea să-l convingă. Părinții, ca orice părinți, după multe încercări, deși Andrei nu rostea cuvintele magice, făceau ce le cerea acesta. Până într